Superstiții de râsul lumii

 Când eram pe câmp la treabă și ne prindea câte o ploaie neașteptată, ca să o oprim, zgâriam o cruce pe pământ și înfigeam în centrul ei un un cuțit, o secure sau un băț.
Așa credeam noi că oprim ploaia.
 Când pierdeam ceva mărunt și nu îl găseam, scuipam într-o palmă și loveam cu muchia celeilalte palme. În direcția care sărea scuipatul acolo era ceea ce căutam.
Desigur câteodată se mai nimerea.
 Dacă vara se întâmpla să ploaie cu soare, aceasta era socotită ca aducătoare de mană la vița de vie.
Unii mai sunt ferm convinși și astăzi că așa este.
 Dacă o cucuvea se nimerea să cânte în apropierea vreunei case, aceasta însemna că urmează să se întample acolo o nenorocire.
De parcă biata pasăre știa ceva.
 La plantarea unui leuștean, pentru a se prinde, era neapărat necesar ca această operație să o facă o 'fată mare'
De asta sunt prețuite fetele mari.
 La prepararea borșului natural, mama mea, punea peste huci (un amestec de tărâțe de grâu cu apă) câțiva tăciuni aprinși din jar în timp ce spunea un descântec despre înăcrire.
Bacteriile borșului erau instruite de descântec.
 Primăvara când tufele de liliac înfloreau, noi copii căutam flori cu 5 petale care erau aducătoare de noroc. Sau toamna, dacă prindeam din zborul său prin vânt un puf de păpădie, îl scuipam apoi îl puneam în sân.
Norocul numai pe acolo nu stătea.
 Vara la scăldat, copii fiind, când ieșeam înfrigurați din apa rece și ne îmbrăcam la repezeală, mai luam câte o haină pe dos. Acesta era un semn clar că urmează să luăm bătaie de la cineva, în primul rând de la învățătorii de la școală.
Astăzi bine că nu se mai bate la școală.