Istorie nescrisă


        Ţărâna pe care o calcă picioarele noastre este plină de vreme zbuciumată și de istorie nescrisă.
Prin anii '90 la începutul construcției casei mele din Vaslui, săpând la un beci, am dat peste un mormânt foarte vechi.
Era ultimul semn lăsat în urmă, al unei femei ce a trăit cândva pe acest pământ.
Oasele ei de abia dacă se mai cunoșteau, erau mai mult sub formă calcificată. Poziția corpului era paralela drumului cu capul spre nord-est, deci este exclus să fi fost de origine creștină. Că o fi fost băștinașă a locului, sau poate era doar în trecere peste aceste meleaguri, a beneficiat totuși din partea semenilor ei, de o ceremonie de înmormântare. Dovadă sunt obiectele pe care le-am găsit la fața locului (vezi foto de mai jos!).
Au fost așezate două vase de ceramică, unul era pus la cap iar un altul la picioare, dar erau în stare avansată de degradare.
Prima piesă este o agrafă din bronz în stare de funcționare și astăzi.
Statueta este făcută dintr-un fel de ipsos (cretă). Nu știu din ce material e făcută și ce reprezintă.
Piesa cu nr 3 este probabil o amuletă.
Mărgeluțele sunt probabil confecționate din jad, iar când le-am găsit acolo în stare umedă aveau alte culori.
Toate aceste obiecte par că ar fi din timpul epocii romane.
Istoria este mult mai complicata decât credem, noi știm doar povestea celor învingători.
Trecerea noastră prin viață înseamnă doar un firicel de praf ce l-a mutat vântul dintr-o parte în alta. Și parcă n-am fost niciodată !




Istoria este nisipul care rămâne în clepsidra timpului.
(Mihai Enachi)