Sforăitul - boală sau armă de apărare ?



      Fiecare dintre noi, ca specie și ca individ, suntem rezultatul a milioane de ani de evoluții și perfecționări.
Mutațiile genetice au avut un rol foarte important la scara de dezvoltare și creare a noilor specii, și a-și afirma aici, că ele nu au fost întâmplătoare la cheremul hazardului, ci au fost gândite și proiectate la nivelului, energetic, informațional, al celulelor vii.
De-a lungul istoriei, unele dintre aceste creații s-au dovedit a fi niște eșecuri, în fața selecției naturii, dar au rămas cele mai bune, cele mai perfecte.
Corpul nostru este o mașinărie biologică calculată să funcționeze la maximul de eficiență energetică. Astfel, de exemplu, cu ajutorul gurii vorbim, dar și bem și mâncăm, cu nasul respirăm dar și mirosim, etc.
Mulți consideră sforăitul (inclusiv unii doctori) că este un defect, o boală a corpului.
Da, poate astăzi așa este.
Dar imaginați-vă omul primitiv care trăia în mijlocul unei naturi virgine, care era nevoit să doarmă pe jos neprotejat și era expus la tot felul de pericole.
Atunci la vulnerabilitatea aceasta, organismul nostru a găsit o soluție - sforăitul. Astfel acest zgomot, straniu și ciudat, își făcea eficient treaba, alungând posibilii atacatori, care erau păcăliți să creadă ca el omul este treaz.
Dar nu suntem singurii care avem aceasta "armă de apărare" ci aproape toate animalele manifere o poseda.
Se știe că unele păsări de noapte, cum ar fi de exemplu; cucuveaua, cântă noaptea tocmai ca să-și alunge eventualii dușmani.
Această "necesitate" din trecutul uitat ne-a devenit acum în prezent o pacoste.
Aproape 99% dintre dintre oameni (chiar și copii mici) în timpul somnului profund sforăiesc, dar mulți însă nu recunosc, ba chiar sunt revoltați pe ceilalți partenerii de cameră.
Bineînțeles că amplitudinea sonoră crește când dormim în poziția cu fața în sus, sau pe perioada când suntem răciți.
De multe ori suntem tentați să credem că suntem ființe amărâte venite din întâmplare aici în vârtejul vieții, dar nu este deloc așa, în noi purtăm toate investițiile și speranțele strămoșilor noștri din trecut.

Deranjăm mai puţin cu sforăitul decât cu visele noastre. (N. Petrescu-Redi)